Mircea Lucescu, salvatorul lui Dinamo? Cum vrea antrenorul să îi scape pe „câini” de faliment

Mircea Lucescu, salvatorul lui Dinamo? Cum vrea antrenorul să îi scape pe „câini” de faliment
  • Publicat:

Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, ar putea să o salveze pe Dinamo București de la faliment.

Dinamo București are mari probleme financiare după ce Pablo Cortacero a preluat clubul de la Ionuț Negoiță, iar foștii jucători și antrenori din „Ștefan cel Mare” încearcă să salveze echipa de la faliment.

Gruparea din „Ștefan cel Mare” ar fi adunat datorii de peste șase milioane de euro, iar șansele ca formația patronată de Pablo Cortacero să se salveze sunt din ce în ce mai mici.

Mircea Lucescu ar putea fi salvatorul lui Dinamo

Dinamo a primit ajutor din partea suporterilor din programul „DDB” (Doar Dinamo București), iar „câinii” se bazează și pe rata din drepturile TV care urmează să fie achitată în zilele următoare, dar clubul poate primi un ajutor incredibil din partea lui Mircea Lucescu.

Conform Sport.ro, Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev și membru în programul DDB, și-ar dori să plătească 500.000 de euro pentru transferul lui Deian Sorescu, unul dintre cei mai talentați jucători de la formația din „Ștefan cel Mare”.

Astfel, „Il Luce” ar ajuta din punct de vedere financiar pe Dinamo dacă transferul lui Deian Sorescu la Dinamo Kiev s-ar concretizat. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a acceptat prelungirea contractului cu formația din „Ștefan cel Mare” în urmă cu câteva zile, pe un salariu mai mic, dar oficialii din „Groapă” sunt dispuși să renunțe la serviciile sale pentru suma corectă.

Deian Sorescu este cotat de site-urile de specialitate la un milion de euro

Deian Sorescu este un jucător important la Dinamo. El poate evolua pe posturile de fundaș, mijlocaș și extremă dreapta. Mai mult acesta are una dintre cele mai bune capacități de efort dintre jucătorii din Liga 1 și este evaluat de site-urile de specialitate la 1 milion de euro.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×